Hotelul MARKOVO de lângă Plovdiv

 Aflat la 9 km de centrul orașului Plovdiv, undeva la 20 de mimnute de mers cu automobilul, complexul Park & Spa Hotel MARKOVO este situat în strada M. Isaka nr. 44, regiunea Plovdiv din Bulgaria. De la început impresionează o limuzină din acelea speciale pentru nunți, parcată la intrarea în hotel.
Hotelul are o intrare impunătoare, holuri generoase și lifturi interesante. Scara interioară are oglinzi cu efecte speciale. Se află peste tot statuete moderne.


La recepție problemele de rezervare a camerei și atribuire a cardului pentru accesul în cameră se rezolvă rapid, chiar dacă clientul vine cu câteva minute înainte de ora limită de efectuare check-in.
Camerele sunt mari. Paturile sunt mari. Băile sunt mari. Lenjeria este albă. Consumabilele sunt personalizate și se completează zilnic, fără excepție. Se face curat și se schimbă prosoapele ori de câte ori e necesar.
Există mai multe bazine de înot interioare și unul mare, exterior. Există multe locuri de joacă pentru copii. Pe terasă și la bar se comandă tot felul de băuturi. Am experimentat un cocktail sex on the beach, ca în vremurile bune de la Nessebar din 2009.
Micul dejun este occidental. Sunt acolo multe feluri de brânzeturi, fructe, mezeluri, lactate, dulciuri, fructe, cereale, preparate calde, lapte de soia,  multe feluri de produse de panificație, sucuri și prăjituri variate.. Am văzut până și fagure de miere. Orice persoană, oricât de exigentă ar fi, găsește multe lucruri pentru a-și construi micul dejun personalizat, obținând o mare diversitate de elemente pe farfuria sa.  Restaurantul are personal calificat și produse care impresionează.
Am văzut că pentru copii sunt oferite foi cu contururi și truse de culor pentru a le da o ocupație copiilor care nu trebuie să se plictisească așteptând mâncarea. Este ca în USA unde așa se procedează.
M-a impresionat într-o seară la cină că am văzut purcel la tavă cu portocala în gură și nenumărate feluri de carne preparate diferit, dar și garnituri dintre cele mai diferite. Cele 270 de euro plătite pentru 5 nopți cu mic dejun în intervalul 14 - 19 iunie, cred că acoperă perfect ceea ce oferă acest Park & Spa Hotel MARKOVO .
Am acordat nota 10,00 din 10,00


(27 septembrie 2021)

Comments

Popular posts from this blog

Hotel BIJOU din Ravda

ARION Hotel de lângă Viena

Hotelul ASTORIA din Trier