Posts

Showing posts with the label parcare

Hotel YAKY din Pitești

 Hotelul YAKY de 3 stele din Pitești este situat în Bulevardul Republicii la numărul 57.  Are camere mari, generoase și luminoase. Este curat. Are parcare subterană supravegheată. Are baie de calitate cu consumabile complete. Lenjeria și prosoapele sunt albe. Personalul este profesionist. Micul dejun e bun. Am acordat nota 9,50 din 10,00 (07 octombrie 2021)

EZERETZ Hotel din Blagoevgrad

Hotelul EZERETZ este situat în orașul bulgăresc Blagoevgrad pe strada Peyo IAZORON la numărul 2, care este reperat ușor folosind un nGPS sau aplicația Waze. Hotelul are o poziție un pic mai departe de zgomotul orașului. Dispune de: - parcare generoasă, - camere mari, - băi corespunzătoare, - restaurant, - mic dejun bun, - piscină interioară, - personal care știe meserie. Deși în seara în care am ajuns la piscină eram singur, am observat aceeași abordare prietenoasă a personalului de acolo, ceea ce face diferența, prin comparație cu ceea ce am văzut în spațiul mioritic, când am solicitat acces la o saună undeva la Cheia, cel de la recepție s-a uitat la mine ca la felul 15 și mi-a zis că trebuie să mai găsesc cel puțin încă o persoană, căci pentru o singură persoană nu dă drumul la saună. Am acordat nota 9,50 din 10,00 (04 octombrie 2021)

CABIN City Hotel din Copenhaga

CABIN City  Hotelul danez din Copenhaga, este situat în Mitchellsgade nr 14. Este un hotel de două stele, cu preț de 148 de euro pe noapte. Camera are 11 mp exact cum e denumirea hotelului CABIN. Este important că mi s-a asigurat parcarea la un preț de 25 de euro pe zi. Să nu uităm că Danemarca are prețuri, nu glumă și că restricțiile privind parcările impun măsuri speciale, căci o amendă este o calamitate acolo. În Copenhaga sunt multe de văzut și de aceea nu trebuie un hotel oarecare, ci unul cu poziție bună în raport cu ceea ce trebuie vizitat, iar CABIN City este un astfel de hotel. Am acordat nota 9,50 din 10,00 (02 octombrie 2021)

MOMENT Hotel din Malmö

MOMENT Hotel este situat în orașul suedez  Malmö, pe strada Norra Vallgatan nr. 54. Este cotat la 3 stele și îl caracterizez ca fiind bun în raport cu ceea ce oferă, ca poziție, confort, dotări, pentru că pe mine m-a interesat în primul rând problema parcării, căci niciodată nu am acceptat să las mașina undeva pe stradă, mai ales că Suedia este extrem de strictă în privința regulilor de parcare, mașinile nefiind lăsate la voia întâmplării ca la noi. Am acordat nota 9,50 din 10,00 (02 octombrie 2021)

Hotel GLORIA Palac din Košice, strada Bottova, nr. 1

Hotel GLORIA Palac este situat în Slovacia, în orașul  Košice , strada Bottova, nr. 1, este cu o poziție foarte bună în raport cu centrul istoric al orașului. Este un hotel de 3 stele, curat, cu camere frumoase, curate, cu baie bine proporționată, cu posibilitatea de a parca mașina în condiții de siguranță. Venind în Slovacia pe o autostradă nouă, fără dotări de niciun fel, nu am avut posibilitatea să cumpăr vinetă și în Slovacia sunt reguli foarte dure pentru cei care nu au vinetă. Am mers la recepție să vedem cum rezolv problema. Domnișoara de la recepție s-a purtat mizerabil, chiar a fost scârboasă și m-a atenționat că vor fi consecințe nasoale pentru mine. În ochii ei de femeie tâmpită, eram un infractor nenorocit, care pătrunsese pe teritoriul scumpei ei patrii pentru a face nelegiuiri și mă cazasem în hotelul ei, fiind deja o mare pacoste pentru ea. Am intrat pe Internet, m-am informat, am cumpărat vinetă din online și mi-am rezolvat problema.  În rest, nu mai contează n...

San GRECU House

 Hotelul de 3 stele San GRECU este situat în Făgăraș, str. Vasile ALECSANDRI nr. 5. Poziția sa este foarte bună în raport cu Cetatea Făgărașului pe care îmi propusesem s-o vizitez. Hotelul are camere cu suprafețe generoase și luminoase. Hotelul are băi confortabile. Hotelul are lenjerie albă. Hotelul are o parcare exterioară bine gestionată cu acces doar pentru clienții săi. Micul dejun bun se servește în cofetărie și clientul are posibilitatea de a-și alege și o prăjitură. Parterul unde este cofetăria emană arme care te îmbie spre a mânca dulciuri. Acolo se fac torturi care arată fenomenal. Ne-a întâmpinat un domn, posibil să fi fost managerul sau proprietarul hotelului, care a dat dovadă de multă politețe și de calm în a ne explica cum stau lucrurile, iar la micul dejun, văzând că i-am lăudat prăjiturile, ne-a invitat să mai servim câte o prăjitură, dar am declinat invitația, căci prima prăjitură era și suficientă, dar era și foarte, foarte bună, dar mai ales, era proaspătă. Am a...

Alegerea hotelului

Există nenumărate criterii de alegere a unui hotel, căci fiecare dintre noi are obiective proprii și ceea ce se dovedește a fi un hotel bun pentru cineva, în realitate, pentru altcineva se dovedește a fi alegerea neinspirată. Criteriul accesibilității la obiectivele turistice importante dintr-un oraș este important atunci când resursa timp la dispoziție pentru a vizita muzee, ansambluri arhitecturale, este limitată și trebuie ca imediat ce se ajunge și se face check-in  se merge pentru a bifa obiectivele stabilite. Dacă hotelul nu este ales corect se va pierde foarte mult timp cu identificarea pozițiilor unde se află obiectivele de vizitat și timpul alocat nu este suficient și vom fi frustrați. Criteriul confortului  are și el locul lui în a selecta un hotel. Când dorim să menținem un anumit standard pe care ni-l permitem din punct de vedere financiar, pe primul plan se află numărul de stele, preferând un hotel de 4 sau de 5 stele. Costurile vor fi pe măsură și se merge ...

Chateau TRANDAFILOFF, hotel în Chirpan

Chateau TRANDAFILOFF este o construcție între viile din Chirpan, care-ți taie respirația în momentul când vezi ce oferă. Are camere cu totul speciale. Mobilierul din camere este chiar de castel. Holurile au pardoseala dintr-o piatră în care îmbinările arată că meșterii au fost niște veritabili artiști. Există o vinotecă proprie. La restaurant se servește vinul din podgoria proprie. Preparatele sunt excelente. Există și o piscină exterioară. Parcarea exterioară este generoasă. M-a impresionat acolo totul și mi s-a făcut dovada că atunci când cineva are bani, gust și idei, realizează lucruri excepționale, iar Chateau TRANDAFILOFF este dovada vie că așa stau lucrurile. Am acordat nota 9,90 (24 septembrie 2021)