Posts

Showing posts with the label ospitalitate

Pensiunea ROUA din Arad

 Pensiunea ROUA din Arad este situată în strada Șirlei nr. 11 și are 3 stele. Pentru ceea ce mă interesa pe mine, Pensiunea ROUA este excelentă, căci după 10 ore de condus pe ruta București - Arad, un pat este bine venit și scularea de a doua zi pentru a porni la drum mai departe în Europa este exact ceea ce are nevoie un om care începe o excursie. În vremurile în care poposeam la Pensiunea ROUA lenjeria și prosoapele nu erau albe. Personalul era ospitalier. Parcarea este generoasă în curtea pensiunii. Micul dejun era bun, cu servire de către personalul de acolo. Am acordat nota 8,00 din 10,00 (30 septembrie 2021)

Pensiunea ANTIQUE din Târgu Jiu

Pensiunea ANTIQUE este situată în Bulevardul Constantin BRÂNCUȘI la numărul 33 din orașul Târgu Jiu, chiar foarte aproape de complexul de sculpturi Poarta sărutului și Masa tăcerii, ale marelui sculptor Constantin BRÂNCUȘI. Camera primită era mare, baia era bună. Lenjeria era curată. Nu am știut că trebuie să pun pe clanța de la ușă acel carton care să ceară personalului de serviciu să vină să ia gunoiul. Credeam că se subînțelege. Erau acolo multe femei de serviciu care ardeau gazul de pomană pe terasă la intrare. Micul dejun a fost execrabil căci am rugat ca omleta să nu fie cu sare în ea, iar când mi s-a adus, parcă fusese pusă toată sarea dintr-o solniță. Tot acolo am servit o friptură de vită foarte reușită, ceea ce arată că existe diferențe de la bucătar la bucătar și de la ospătar la ospătar, care transmite bucătarului solicitările clientului. Se vedea că managementul are deficiențe, căci personalul trebuie verificat și trebuie ierarhizat după calitatea muncii depuse. Fiind ultr...

TRH MIJAS Hotel

TRH MIJAS Hotel este situat pe strada Tamisa nr. 2, Mijas,  Málaga,  Spania. Nu mă apuc acum să scriu aici foarte mult căci este inutil, întrucât Spania este țara turismului și totul este foarte bine pus la punct. Hotelul este mare.  Managementul este fără cusur. Am făcut check-in rapid. Camera este mare, pereții sunt albi, mobilierul este cu bun gust asortat. Baia este curată. Lenjeria este albă. Micul dejun a fost foarte bun.  Peisajul, cât am văzut a doua zi, a fost extraordinar. Restaurantul unde am luat cina este perfect. Am dorit un vin dar nu la sticlă mare și imediat ni s-a adus o sticlă de sub 500 ml. Mâncarea a fost excelentă și preparată rapid, pe lângă niște feluri care erau un bufet suedez. Acolo am întâlnit o doamnă din România care lucra și am stat de vorbă cu ea și ne-a explicat că acolo este locul ei, căci în țară nu are nicio șansă de a face ceva nici ea și nici soțul ei care era tot în Spania. Prețul a fost 127, 80 euro. A fost un punct intermediar...

RHODOPI Home Hotel din Chepelare

Image
RHODOPI Home Hotel este situat în stațiunea de munte  bulgărească Chepelare pe strada Perelik nr. 13 - 15 și este o construcție care păstrează acel element de arhitectură specific Bulgariei.  Hotelul este mare. Hotelul are camere extrem de generoase. Am avut parte de o cameră imensă, cu două balcoane. Baia a fost mare. Lenjeria este albă. Totul strălucește de curățenie, ceea ce este de apreciat. Are bazin de înot foarte bun. Pentru prima dată am citit că acel bazin este înzestrat cu detector de urină. Există halat și prosoape în cameră care se utilizează și pentru bazin. Personalul este foarte amabil. Micul dejun a fost bun. Vrei o cafea fără cofeină, ți se servește o cafea fără cofeină. Vrei un pește la grătar, ți se servește peștele la grătar. Consumabilele se completează mereu. Pentru 225 euro la 5 nopți în intervalul 9 - 14 iunie 2021, eu zic că prețul a fost foarte bun în raport cu ceea ce am primit, iar zona și drumul de munte cu serpentine și peisaje speciale, fac toți ...

Hotelul SPLENDID din Plevna

 Hotelul SPLENDID din Plevna, Bulgaria,  este situat pe strada Buxton, poziția fiind ultracentrală. Are parcare bună deși este ultracentral. Lenjeria este albă din materiale de calitate și proaspăt spălată. Camera este foarte spațioasă și baia este bine proporționată și curată. Mobilierul din cameră este diversificat și de utilitate maximă. Personalul este binevoitor, gata să soluționeze problemele, inclusiv cele de parcare, căci fiind situat în zona pietonală, nu este deloc simplu să asiguri clienților loc de parcare.  Există conexiuni cu un restaurant foarte bun din apropiere. Micul dejun în condiții de pandemie de la un subsol foarte cochet are diversitatea adaptată la cerințele noii situații, oferind multe elemente de consum preambalate. Cafeaua este excelentă. Servirea este foarte bună. Pentru numărul de stele cu care este cotat, două stele, hotelul este cu mult peste ele. Când spun aceste lucruri, știu ce spun, căci am văzut hoteluri de 4 stele cu mult sub el din to...

PLAMENA Palace hotel din Primorsko

PLAMENA Palace hotel este un resort mare în orășelul  Primorsko din Bulgaria, situat  în strada Oasis nr. 13. Am văzut și alte hoteluri, dar de departe este cel mai frumos ca poziție. Plaja este pe la vreo 400 m de hotel, dar are nisip fin, este bine organizată și foarte-foarte curată. Pentru a nu înota în nisip, este o potecă făcută din scândură bine potrivită, fără asperități. Are 4 stele.  Are parcare. Are balcoane generoase. Are bazin exterior și bazin interior. Are restaurant foarte bine organizat. Personalul este de calitate, știe meserie și este foarte prietenos. Camera este mare, luminoasă și lenjeria este albă. Are consumabile care sunt completate mereu. La restaurant micul dejun este servit de ospătar după ce clientul alege între vreo 6 variante. Este diversificat și servit prompt și civilizat. La restaurant se servesc feluri de mâncare foarte variate. Am mâncat acea supă rece TARATOR care este excelentă. Aici mi s-a servit pizza quadro fromagi, zic eu, cea mai ...

SOLUN hotel and spa din Skoplje

 Situat în Skoplje, strada Nikola VAPCAROV nr. 10, SOLUN hotel and spa oferă tot ce trebuie pentru un hotel de 4 stele într-o zonă ultracentrală, căci se află în zonă pietonală. Are parcare. Are camere foarte bune, spațioase, luminoase, curate. Are o terasă-grădină. Are personal foarte bun. Are restaurant. Are mic dejun diversificat, servit într-o atmosferă reconfortantă în mica terasî-grădină. Tacâmurile sunt curate. Lenjeria este albă, curată, nou spălată. Consumabilele sunt completate mereu. Baia este exact cum trebuie să fie. Parcarea se realizează de către un tip care duce mașina la garaj și aduce mașina de la garaj în ziua și la ora stabilită. Am rugat să mi se dea un cappucino fără cofeină. Probabil nu aveau așa ceva. Mi s-a adus de la o cafenea din împrejurimi. Mi s-a părut special gestul lor de a satisface o solicitare ca musafirul, nu clientul din mine, să fie mulțumit. Am acordat nota 9,90 din 10,00. (27 septembrie 2021)

SCHLOSSHOTEL Klaffenbach, Germania

 De departe, SCHLOSSHOTEL din Klaffenbach, Germania este locația care se prezintă la cote foarte înalte. Camera este mare, are mobilier interesant, are lenjerie de calitate. Baia este bine proporționată și îngrijită. Personalul este foarte bine format. Are o parcare generoasă. Aerul este foarte curat. Parcul este splendid. castelul și anexele sunt foarte bine întreținute. Spațiile exterioare sunt cu totul speciale. Restaurantul este foarte bun. Micul dejun nu are cusur. Am cerut un cappucino fără cofeină și mi-a fost adus. A doua zi, am fost întrebat dacă doresc cappuccino fără cofeină. M-a impresionat întrebarea. Am acordat 10,00 din 10,00 (26 septembrie 2021)

CONTINENTAL FORUM un hotel special din Arad

 CONTINENTAL FORUM este situat în Arad pe Bulevardul Revoluției 79-81. Este un hotel de 4 stele. Are parcare supravegheată și costă 30 lei pe zi, preț dictat de poziția ultracentrală. Camera este excelentă, amenajată cu bun gust. Lenjeria este albă și de calitate. Baia corespunde exigențelor. Are un mic dejun diversificat și servit corespunzător. Personalul este ospitalier. Restaurantul de la parter este bun. Am acordat nota 9,75 din 10,00 (26 septembrie 2021)

Hotel CHASSALA din Kassel

Situat în micuțul orășel Kassel, pe strada  Wlihlmsh ö her 99,  din Germania, hotelul CHASSALA, este ușor de găsit cu un Waze sau orice alt element de ghidare. Camerele arată foarte bine. Lenjeria este albă. Baia este curată. Are parcare, dar eu am parcat în stradă și în locul indicat de persoana de la recepție. Micul dejun este bun. Am identificat restaurante bune în zonă. Am acordat nota 9,50 din 10 (26 septembrie 2021)

Casa BELAZUR din Deva

Marea surpriză a fost cazarea la  Casa BELAZUR din Deva, situată pe strada Cernei nr. 6. Nu are foarte multe camere, dar sun camere spațioase, cu încălzire independentă folosind aerul condiționat, ceea ce în perioada în care am fost acolo era esențial, căci era deja foarte frig afară. Baia este foarte curată și spațioasă are mobilier funcțional, făcută cu mult bun gust. camera are carpete moi. Patul este generos și lenjeria este albă ca și prosoapele.  Micul dejun este bun, dar are încă de lucrat pentru diversificare, căci sunt pensiuni unde lucrurile prin comparație stau mult mai bine, dacă iau în considerare cei 194 lei costul cazării cu mic dejun pentru o noapte. Am acordat nota 9,00 din 10,00 (25 septembrie 2021)

CARPENTIERE Arena, hotelul de la Rășinari

Image
Drumul până la acest hotel, după ce se iese din autostradă este un drum de munte cu multe serpentine, deosebit de spectaculos și plăcut pentru șoferul care este odihnit și nu se grăbește. Situat în Valea Stezii de lângă Rășinari,  hotelul CARPENTIERE Arena este o locație specială pentru că: - are poziție bună, - camerele sunt generoase și luminoase, - baia este exact ceea ce trebuie, - mobilierul este cu gust ales, - parcarea are amenajare corespunzătoare, - dispune și de un bazin de înot, - restaurantul are tot ce trebuie, - personalul este îndatoritor. Când am ajuns acolo erau probleme cu Internetul, dar de la recepție domnișoara nu știa cum să se scuze în legătură cu acea problemă tehnică, independentă de managementul hotelului. Camera pe care am primit-o m-a impresionat plăcut. Mobilierul era de culoare foarte deschisă, lenjeria albă genera o încredere că acolo mă voi simți foarte bine. Camera era orientată spre munte. O cafea băută pe terasă a fost bine venită. Mâncarea l...

CATTLEYA Hotel & Relax zone

CATTLEYA Hotel este situat într-un parc natural unde se află și  cascada superbă numită KRUSHUNA și unde se mai află și o serie de trasee care duc spre o peșteră, dar și spre zone extrem de pitorești. KRUSHUNA se află la 200 km de București și se merge cu mașina nu mai mult de trei ore și jumătate. Hotelul are camere frumoase, orientate bine spre soare, curate, spațioase. Lenjeria albă este curată și curată este și mocheta. Restaurantul oferă preparate foarte variate, iar prepararea se face cum scrie la carte. Aici am băut limonada cea mai bună din câte am văzut în viața mea, căci era făcută din abundență cu lămâi, cu lime, cu mentă și cu miere oferită în pliculețe separat. Se vedea că este făcută de un meseriaș care nu era pus pe înșelat clienții așa cum se face în toate restaurantele românești unde limonada este făcută din concentrat, din mentă uscată și vine gata îndulcită, la butoi. Am acordat nota 10 (24 septembrie 2021)

Hoteluri vizitate

Aici voi prezenta hoteluri unde am fost cazat în deplasările pe care le-am făcut în timp. Îmi propun să am o abordare cât mai realistă, cu luarea în considerare a aspectelor pozitive, fără a neglija și micile detalii care scot în evidență unele dintre carențele identificate, fără a fi răutăcios. M-am gândit la o schemă de tratare în raport cu criterii pe care eu le consider importante și care dau de fapt calitatea a tot ceea ce se întâmplă în hotelul cu pricina. Deocamdată sunt în căutări, căci o sistematizare riguroasă nu este nici pe departe a răspunde unui set de întrebări, ci a constata cum stau lucrurile pentru a fi convingător. Eu am văzut la viața mea multe hoteluri și voi scrie despre ele. Eu știu să fac diferența între un hotel OK și alt hotel care nu este OK, drept care voi discuta despre nivelul la care fiecare hotel îndeplinește criteriile pe care eu le impun, precum parcare, curățenie, consumabile, ambient, personal și încă altele, dar nu multe. (24 septembrie 2021)